INM

Coomet

Republica Moldova este membru deplin al organizaţiei regionale de metrologie COOMET, activitatea căreia este recunoscută la nivel internaţional.

COOMET este organizaţia de cooperare a instituţiilor metrologice de stat ale statelor Europei Centrale şi de Est, şi care a fost fondată în luna iunie a anului 1991. În luna mai a anului 2000 organizaţia a fost redenumită în „Cooperarea Euroasiatică a instituţiilor metrologice de stat”.
Actualmente, în calitate de membru a COOMET se regăsesc următoarele state: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Bulgaria, Germania (membru asociat), Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Populară Corea de Nord (membru asociat), Cuba (membru asociat), Lituania, Republica Moldova, Federaţia Rusă, România, Slovacia, Tadjikistan, Uzbekistan şi Ucraina.
Activitatea de bază a COOMET este cooperarea pe următoarele dimensiuni: etaloanele mărimilor fizice, metrologia legală, acreditarea şi sistemele de management a calităţii, informarea şi instruirea.

Specialiştii Institutului Naţional de Metrologie, în cadrul activităţilor comune cu colegii din COOMET, sunt implicaţi într-un schimb permanent de experienţe şi cunoştinţe. Capacităţile de realizare a măsurărilor a speciliştilor noştri sunt bine cunoscute. Întrucît, metrologia, ca ştiinţă, a avansat vertiginos odată cu progresul tehnic din ultima perioadă, cerinţele faţă de activităţile institutelor specializate au sporit.
Institutul Naţional de Metrologie dinMoldova este o organizaţie tînără şi care din start a fost în poziţia celui ce trebuie să depună eforturi pentru a recupera din diferenţa mare cu institutele similare. Eforturile echipei INM au fost rezultative şi acum, pînă la sfîrşitul anului 2012, va fi realizată procedura peer-review (evaluare a omologilor) de un grup de experţi COOMET.
Evaluării va fi supus sistemul de manegement al calităţii a INM. În rezultatul evaluării urmează să fie confirmată capacitatea a trei laboratoare de a asigura efectuarea unor măsurări credibile. Astfel, măsurările realizate pe dimensiunile de activitate a acestor laboratoare vor fi recunoscute în afara Republicii Moldova.





Baner metrologie aplicata
Baner metrologie legala